Drag om cu suflet de aur, cum acest material este lung, fac un scurt rezumat la început, special pentru cine nu are timp să-mi citească aberațiile.
Nu știu cum reușesc să mă lungesc pe-atâtea pagini (virtuale)... Se vede că sunt... scriitoare.
Așadar, scurt și la obiect:
Smerită plecăciune în fața ta, omule minunat care mă urmărești și participi activ și pozitiv la notorietatea mea ca autor, în ciuda faptului că nu interacționez constant (ori aproape niciodată) cu tine.
Motivul este unul: lipsa de timp, nu de considerație.
În pofida lipsei de timp, te asigur că niciuna dintre acțiunile tale pe paginile mele nu trece neobservată.
Într-o zi, vei putea spune cu mândrie că mă știi de când numele meu, Cristina Gherghel, nu însemna nimic pentru nimeni.
Dar cel mai important este că sprijinul tău mă ajută să ajut pe alții. Doresc să fiu un scriitor de succes pentru a face ceva caritabil pentru bătrâni, bolnavi și oameni vulnerabili. Acesta a fost și este scopul meu primar.
Pentru a-ți demonstra că ce spun nu-s cuvinte deșarte, stai cu ochii pe:
- https://visurimarete.blogspot.com
- https://candparintiidevincopii.blogspot.com
- https://iubitibatranii.blogspot.com
Versiunea lungă.
Ai timp să bei o cafea lungă.
Poate n-ai auzit de mine, că nu-s (încă deosebit de) faimoasă, dar am o mână de fani care mă sprijină necondiționat și pentru asta simt nevoia să strig în patru zări și mări că sunt extrem de norocoasă că mai „există oameni buni”!!!
Nu sunt mulți, dar sunt buni. Și eu sunt incredibil de recunoscătoare.
Acești oameni cu suflet mare, înțeleg perfect că un autor nu are timp să stea pe Facebook (sau alte rețele de socializare). Realizează că îmi este imposibil să stau în contact cu ei, să apăs pe „Îmi place, Iubesc, Îmi pasă etc.” la ceea ce postează ei, dar asta nu-i oprește să contribuie activ la notorietatea mea ca autor, dând like la postări, comentând și distribuind postările mele.
Acești Oameni au capacitate de discernământ, nu se ofensează, nu se simt frustrați sau ignorați intenționat și mă acceptă cu aceste mari lipsuri.
Dumneavoastră adică, cei care sunteți aici, acum. Vă știți.
Poate n-ai auzit de mine, că nu-s (încă deosebit de) faimoasă, dar am o mână de fani care mă sprijină necondiționat și pentru asta simt nevoia să strig în patru zări și mări că sunt extrem de norocoasă că mai „există oameni buni”!!!
Nu sunt mulți, dar sunt buni. Și eu sunt incredibil de recunoscătoare.
Acești oameni cu suflet mare, înțeleg perfect că un autor nu are timp să stea pe Facebook (sau alte rețele de socializare). Realizează că îmi este imposibil să stau în contact cu ei, să apăs pe „Îmi place, Iubesc, Îmi pasă etc.” la ceea ce postează ei, dar asta nu-i oprește să contribuie activ la notorietatea mea ca autor, dând like la postări, comentând și distribuind postările mele.
Acești Oameni au capacitate de discernământ, nu se ofensează, nu se simt frustrați sau ignorați intenționat și mă acceptă cu aceste mari lipsuri.
Dumneavoastră adică, cei care sunteți aici, acum. Vă știți.
Să nu credeți că nu văd care și cum nu se indignă că pare să-mi nu-mi pese de ei.
Făcând așa (îmi dați like când eu nu o fac), demonstrați unul dintre motto-urile mele preferate:
Să fii bun este o alegere, nu o consecință.
Nu faptul că eu vă dau like vă-mpinge să-mi returnați „favoarea”.
Nu. Vă arătați aprecierea, frumusețea sufletului, dorința de a face bine, cu bună-știință.
Și asta nu are preț.
Când mai toți se ofensează din absolut orice nemernicie, dumneavoastră treceți cu vederea intenționat lipsa mea de interacțiune cu dumneavoastră. , ignorați
Nu există fericire mai mare pentru un scriitor (în acest caz).
Când intru pe Facebook, foarte rar în ultimii 2 ani – după cum ați notat – intru să public vreun material scris cu eforturi uriașe (la ore în care oamenii „normali” sforăie) și fug la treabă.
După cum știți, din decembrie 2019, sunt îngrijitor de bătrâni cu normă întreagă. Lucrez 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Am o pauză de circa 1 oră pe zi – oră pe care o investesc în bloguri (circa 60). Cărți nu am cum să scriu în aceste condiții.
Toată lumea pe care o cunosc, spune că nu are timp.
Facem un abuz monstruos de această scuză. Puțini sunt cei ocupați până la neverosimil, ca mine. Puțini.
Nu fac nimic altceva în afară de a munci.
Mă uit la un film în timp ce mănânc, seara, pentru că trebuie să văd ce gândesc și ce fac alții. Compar munca mea cu ceea ce văd. Studiez, iau notițe-n minte. Tot ce fac este muncă.
Postările mele suferă modificări (deseori majore – ca aceasta, de exemplu – apasă) după ce au fost distribuite, pentru că nu am timp să verific greșelile, lipsurile, tonul. Laptopul meu este mereu deschis. În timp ce-mi fac datoriile față de cei pentru care lucrez, mintea-mi mai fuge la ce-am scris și-mi dau seama c-am făcut o greșeală aici, una dincolo. Am omis o informație sau alta. Nu am făcut aia sau ailaltă. Ar fi trebuit să mă exprim altfel, să folosesc un alt cuvânt, o altă expresie etc. Și n-am timp să scriu pe hârtie, fug și tastez într-un document Word.
Mărturisesc cinstit că nu am 1 minut liber pe zi. În nicio zi. Și asta de mai mult de 10 ani, de când am început să scriu pe bloguri.
Cine e blogger, știe ce spun. Un singur blog îți mănâncă viața. Imaginează-ți să ai 10. Eu am vreo 70, dar scriu pe circa 20 (în 2021).
Am mai mult de 100 de proiecte la care lucrez febril, concomitent, și asta pe lângă munca mea cu normă-ntreagă.
Și sunt atât de obosită... epuizată.
Adorm cu laptopul în brațe, că eu scriu în pat, nu la birou – ca toți oamenii normali.
Nici nu am unul aici (birou ori masă), dar așa m-am obișnuit. M-am adaptat la condițiile în care m-am găsit și mă găsesc.
Vă rog să mă credeți pe cuvânt (deocamdată) că-mi pasă deosebit de mult de fiecare dintre voi, dar îmi lipsește timpul să vă demonstrez prin comentarii și acțiuni pozitive la ce postați, așa cum faceți dumneavoastră.
Aș vrea atât de mult să mă credeți că spun adevărul. M-ar durea sufletul să aflu că bănuiți că-o fac dinadins. Să ignor ce postați adică. Că nu apreciez.
Vă rog să mă credeți pe cuvânt (deocamdată) că-mi pasă deosebit de mult de fiecare dintre voi, dar îmi lipsește timpul să vă demonstrez prin comentarii și acțiuni pozitive la ce postați, așa cum faceți dumneavoastră.
Aș vrea atât de mult să mă credeți că spun adevărul. M-ar durea sufletul să aflu că bănuiți că-o fac dinadins. Să ignor ce postați adică. Că nu apreciez.
Departe de mine gândul acesta.
Pe Facebook, intru pe paginile sau grupurile mele legate de bloguri (cred că-s vreo 20?! Nu știu sigur). Când intru pe pagina mea personală, intru direct pe ea. Stau doar câteva minute. Poate 5, ca să postez ceva.
Nu e că nu vreau, nu pot să fiu prezentă, nu-mi ajunge timpul. Nu știu de unde să-l iau.
Pe Facebook, intru pe paginile sau grupurile mele legate de bloguri (cred că-s vreo 20?! Nu știu sigur). Când intru pe pagina mea personală, intru direct pe ea. Stau doar câteva minute. Poate 5, ca să postez ceva.
Nu e că nu vreau, nu pot să fiu prezentă, nu-mi ajunge timpul. Nu știu de unde să-l iau.
Am încercat de multe ori, am încercat să dau prioritate interacțiunii cu dumneavoastră, dar dacă fac asta, nu mai scriu.
Și dacă nu scriu, chiar dacă numai pe bloguri, simt că fac un mare neajuns celor care au nevoie să citească.
În prezent, scriu pe circa 20 de bloguri de care nici n-ați auzit, pentru că n-am avut timp să distribui nimic. Las lista la final, dacă aveți timp și interes, aruncați o privire.
Și dacă nu scriu, chiar dacă numai pe bloguri, simt că fac un mare neajuns celor care au nevoie să citească.
În prezent, scriu pe circa 20 de bloguri de care nici n-ați auzit, pentru că n-am avut timp să distribui nimic. Las lista la final, dacă aveți timp și interes, aruncați o privire.
Pentru cititori scriu.
Dacă ei nu-mi dau like (deși apreciază) îmi fac o injustiție, dar este conștiința lor.
Mai rău este că știu precis că dacă ar fi un buton de „Nu îmi place”, 90% dintre oameni ar apăsa pe el. Din pură răutate (ciudă, invidie, ignoranță, mișelie, mizerie sufletească ori cum vreți să spuneți).
Like-urile sunt importante pentru oamenii creativi.
Mai rău este că știu precis că dacă ar fi un buton de „Nu îmi place”, 90% dintre oameni ar apăsa pe el. Din pură răutate (ciudă, invidie, ignoranță, mișelie, mizerie sufletească ori cum vreți să spuneți).
Like-urile sunt importante pentru oamenii creativi.
Nu este chestiune de orgoliu ori vanitate (cel puțin pentru mine).
Like-urile și acțiunile pozitive demonstrează că nu muncim degeaba.
Am prieteni care nu-mi dau like, pentru că eu nu dau la schimb (ori pentru că nu se apleacă așa de jos ori nu consideră că merit).
Am prieteni care nu-mi dau like, pentru că eu nu dau la schimb (ori pentru că nu se apleacă așa de jos ori nu consideră că merit).
Prieteni buni, din viața reală, și prieteni virtuali.
Mulți cei din lista de Facebook sunt doar numere. Știți cum e.
Obișnuiam să sufăr când aceștia nu mă sprijineau. Mă simțeam ofensată că nu înțelegeau că pe lângă prietenia ce ne leagă, sunt scriitor. Timpul liber este o noțiune abstractă pentru mine.
Dar cine sunt eu să pretind like-uri, acțiuni pozitive?
Cât mă căiesc de deșertăciunea ființei mele acum. Iartă-mă, Doamne!
Nu mai pretind like-uri, nu mai sufăr când sunt ignorată.
În schimb, sunt recunoscătoare până la cer și-napoi când cineva ia orice fel de acțiune pozitivă la postările mele.
Mă emoționez la fiecare like și comment și pentru că mă simt vinovată că eu nu fac la fel.
Iertați-mă, vă rog.
Vă mulțumesc, dragi oameni care mă sprijiniți. Observ și notez în minte toate acțiunile dumneavoastră mărinimoase.
Orice scriitor ar fi incredibil de norocos să vă aibă aproape.
Sora mea Ana: nu ignoră niciuna dintre postările mele. Iuliana la fel. Le sunt recunoscătoare.
Țin să mulțumesc, în mod tare special domnișoarelor și doamnelor, în ordine alfabetic (sper să nu fi uitat pe nimeni, dacă-i așa, îmi cer scuze și mă rog să nu vă ofensați, căci nu am făcut-o cu intenție):
Subliniez, așa cum face și Cristina, special pentru a nu ațâța belicoșii, că suntem persoane diferite.
Nu-mi comentez singură la postări (decât atunci când răspund).
Iertați-mă, vă rog.
Dacă stau pe Facebook sau rețele sociale, chiar și numai 5 minute, nu am de unde să iau timp ca să scriu.Foarte puțini cred ceea ce spun – nici nu au cum, nu au fost niciodată-n situația mea – eu am fost într-a lor –, și mai puțini înțeleg, și doar o mână de oameni apreciază.
Vă mulțumesc, dragi oameni care mă sprijiniți. Observ și notez în minte toate acțiunile dumneavoastră mărinimoase.
Orice scriitor ar fi incredibil de norocos să vă aibă aproape.
Sora mea Ana: nu ignoră niciuna dintre postările mele. Iuliana la fel. Le sunt recunoscătoare.
Țin să mulțumesc, în mod tare special domnișoarelor și doamnelor, în ordine alfabetic (sper să nu fi uitat pe nimeni, dacă-i așa, îmi cer scuze și mă rog să nu vă ofensați, căci nu am făcut-o cu intenție):
- Cristina Cosnete - Cosnete Cristina
- Diana Chișcovschi
- Edith Valentina Blaga
- Gabriela Farcaș
- Lucia Râtan
- Mara Tănase
- Maria Bozian
- Maria Pușcașu
- Mihaela Mihăluț
- Nela Avasiloaiei
- Roxialextutu Roxi
- Valentina Hazaparu
- *Cristina Gherghel
Subliniez, așa cum face și Cristina, special pentru a nu ațâța belicoșii, că suntem persoane diferite.
Nu-mi comentez singură la postări (decât atunci când răspund).
N-aș ști cum să scriu comentarii atât de înțelepte.
Am înțeles că sunt în jur de 5 femei cu vârste apropiate, care poartă numele ce ador: Cristina – și prenumele ce iubesc: Gherghel, în satul în care m-am născut.
Să știți că toate acțiunile dumneavoastră sunt notate și vor fi (într-o zi) răsplătite.
Dacă nu de mine, în mod sigur de Dumnezeu.
Glumesc. Veți fi răsplătiți de mine. Asta dacă nu-mi dau duhul prin străini.
Cum?
Nu știu încă, dar găsesc eu.
Am înțeles că sunt în jur de 5 femei cu vârste apropiate, care poartă numele ce ador: Cristina – și prenumele ce iubesc: Gherghel, în satul în care m-am născut.
Să știți că toate acțiunile dumneavoastră sunt notate și vor fi (într-o zi) răsplătite.
Dacă nu de mine, în mod sigur de Dumnezeu.
Glumesc. Veți fi răsplătiți de mine. Asta dacă nu-mi dau duhul prin străini.
Cum?
Nu știu încă, dar găsesc eu.
Stați cu ochii pe cele 3 bloguri menționate la început, voi publica acolo cum am de gând să vă răsplătesc.
Și, dacă nu mor de epuizare ori distrusă de alții, ziua aceea va veni.
Un lucru foarte important trebuie să mărturisesc.
Este posibil ca foarte curând, poate chiar acum, Facebook-ul să-mi restricționeze conturile. Adică, să mă blocheze.
De câteva zile, îmi obscurează postări și-mi trimit avertizări cum că am violat legile lor. Este mai presus de mine să înțeleg de ce fac asta.
Bănuiesc că oamenii răi (am scris aici) au spus-o pe-a lor. După ce i-am ajutat.
Poate este doar un nou algoritm ce face asta automat.
Oricare ar fi motivele pentru care acționează negativ în privința mea, pregătesc o campanie de denunțare a acestor injustiții.
Nu știu cum și ce se va întâmpla, poate îmi vor șterge conturile complet. Dar trebuie să o fac.
Nu au motive să mă hărțuiască cu astfel de chestii.
Un lucru foarte important trebuie să mărturisesc.
Este posibil ca foarte curând, poate chiar acum, Facebook-ul să-mi restricționeze conturile. Adică, să mă blocheze.
De câteva zile, îmi obscurează postări și-mi trimit avertizări cum că am violat legile lor. Este mai presus de mine să înțeleg de ce fac asta.
Bănuiesc că oamenii răi (am scris aici) au spus-o pe-a lor. După ce i-am ajutat.
Poate este doar un nou algoritm ce face asta automat.
Oricare ar fi motivele pentru care acționează negativ în privința mea, pregătesc o campanie de denunțare a acestor injustiții.
Nu știu cum și ce se va întâmpla, poate îmi vor șterge conturile complet. Dar trebuie să o fac.
Nu au motive să mă hărțuiască cu astfel de chestii.
N-am timp de irosit.
Mă scot din sărite astfel de infamii.
Nu le merit.
Cu smerită plecăciune și eternă prețuire, vă spun „La revedere”
Cu smerită plecăciune și eternă prețuire, vă spun „La revedere”
